fbpx

A murit unul dintre cei mai străluciţi cardiologi din România. Dr. Carmen Ginghină era şeful Clinicii de Cardiologie de la Institutul „C.C. Iliescu”

Reputat medic cardiolog, şef al Clinicii de Cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C. C. Iliescu” Bucureşti, prof. univ. dr. Carmen Ginghină a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 74 de ani.

Prof. univ. dr. Carmen Ginghină a decedat la vârsta de 74 de ani, iar Colegiul Medicilor din România a transmis condoleanţe familiei îndoliate. ”Sincere condoleanţe familiei doamnei Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină, reputat medic cardiolog, care s-a stins din viaţă”, a transmis Colegiul.

Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a condus Clinica de Cardiologie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C. C. Iliescu” Bucureşti, dar şi Catedra Cardiologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti.

”Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a îndrumat şi format, ani la rând, generaţii de medici, pe care i-a ajutat, cu răbdare şi dedicare, să înţeleagă Cardiologia. A publicat o serie de cărţi, dintre care volumul „Mic tratat de cardiologie” rămâne „piatra de temelie” în pregătirea studenţilor”, a mai transmis Colegul Medicilor.

Prof. Univ. Dr. Carmen Ginghină a fost, în perioada 2002-2005, preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.

”Nici strălucita carieră universitară, nici prestigiul de care se bucura în lumea medicală nu i-au alterat doamnei Prof. Univ. Dr. Ginghină modestia exemplară şi perspectiva umană asupra bolii şi a bolnavului”, mai transmite Colegiul Medicilor din România, în mesajul de coldoleanţe.