fbpx

Carmen Iohannis, în doliu

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe Emiratelor Arabe Unite la moartea şeicului Khalifa bin Zayed Al-Nahyan.

„Transmit sincere condoleanţe Guvernului, familiei regale şi poporului din Emiratele Arabe Unite pentru trista dispariţie a Alteţei Sale Şeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan.

Gândurile noastre sunt alături de naţiunea în doliu din EAU”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Liderul Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, care a prezidat în ultimele două decenii ascensiunea fulgerătoare a ţării sale pe scena internaţională, a decedat la vârsta de 73 de ani, au anunţat vineri autorităţile, fără a menţiona motivele decesului, a transmis AFP.

Guvernul EAU a decretat „doliu naţional şi drapelele au fost coborâte în bernă” pentru o perioadă de 40 de zile, a anunţat agenţia de presă oficială a Emiratelor, WAM.

Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, care era şi emir de Abu Dhabi, a apărut rar în public după un accident vascular în ianuarie 2014.

Născut în 1948, Khalifa a ajuns la putere în 2004.

Este de aşteptat ca defunctul preşedinte al EAU să fie succedat la putere, în calitatea de emir al Abu Dhabi, de fratele său vitreg, prinţul moştenitor Mihammed bin Zayed al-Nayan, scrie Reuters.