fbpx

În 1995, fiica de 1 an a familiei Stoica din Suceava a dispărut din spital. Acum, după 26 de ani, Mihaela a fost găsită. Ireal ce s-a întâmplat și unde s-a aflat în tot acest timp

În haosul primilor ani de după Revoluție, Mihaela Stoica a fost pierdută prin spitale de părinții săi, originari din Bucovina, care încercau să își facă un drum în viață pentru a putea să își întrețină familia. Fetița, pe atunci în vârstă de un an și jumătatea, avea să devină a doua româncă adoptată de un cuplu din străinătatea, atunci când acestea au fost permise. 26 de ani mai târziu, tânăra, ajunsă călugăriță, a reușit să revină în sânul familiei biologice, cu ajutorul unei fundații, scrie presa spaniolă.

Povestea Mihaelei începe în România anilor ’90, când sărăcia și speranța pentru o viață mai bună i-a împins pe părinții ei biologici, Ion și Nicoleta Stoica, să aleagă să se despartă temporar de ceea ce iubeau cel mai mult în viață, cele două fiice ale lor, pe care le-au trimis într-un centru de primire minori pentru a putea avea o îngrijire mai bună. Cea mică, de doar un an și jumătate, care avea o sănătate foarte fragilă și a rămas la spital. Timpul a trecut, situația s-a îmbunătățit și cuplul și-a putut recupera fiica cea mare. Din păcate, atunci a fost momentul când s-a declanșat drama care urma să îi bântuie pe viață: fiica cea mică dispăruse și era de negăsit, scrie o publicație a diasporei române, Rotalianul, care preia publicația spaniolă Religion en Libertad.

A început o căutare acerbă și nu a existat spital, orfelinat sau centru de primire din țară unde să nu fi întrebat de ea,dar răspunsul a fost întotdeauna: „Nu este aici”. Cu timpul, primei fetiție a familiei I s-au alăturat alți cinci copii, dar în fiecare noapte, Nicoleta îi aprindea o lumânare celei e-a doua fiice, pe care o credea moartă, la o icoană a lui Isus și se ruga: „Cer doar să o mai pot vedea înainte de a muri”. Iar, Ion, tatăl fetei dispărute, plângea mereu de ziua de naștere a fiicei pierdute: „Sunt norocos că am familia mea, dar îmi lipsește una dintre fete”.

Adoptată de o familie spaniolă
Anul 1998 a fost anul în care urma Mihaelei s-a pierdut cu totul în țară, pentru că atunci guvernul român îşi deschisese graniţele pentru ca alte ţări să-i poată adopta copiii orfani, iar Mihaela urma să devină a doua româncă adoptată de o familie spaniolă și călătorea deja în Insulele Canare împreună cu noua ei familie adoptivă.

Au ajuns în Spania, unde a cea mică a fost botezată a treia oară, după ce cele două botezuri anterioare fuseseră făcute în Biserica Ortodoxă. Mihaela avea șase ani și noua ei familie a decis să-i spună că a fost adoptată, ca și celălalt frate al ei. Nu era foarte conștientă de ce însemna asta, nu avea resentimente față de familia ei biologică sau de modul în care o tratase viața, mai mult decât atât, ea credea că părinții ei vor avea grijă de ea în fiecare zi din cer.

Anii au trecut și Mihaela a devenit o tânără atrăgătoare, cu tot viitorul în față. Deși nu trăia într-un mediu foarte religios, a decis că trebuie să facă „Confirmarea”, dar a abandonat această idee când a împlinit 18 ani și a intrat la universitate pentru a studia Turismul, scrie sursa citată.

Pe atunci religia nu mai era ceva care să o intereseze și a părăsit și Biserica și a devenit „fata care a participat la multe petreceri, de lume, foarte de lume”. Dar asta nu avea să dureze mult. Într-o zi, mama ei adoptivă i-a arătat pe telefon cum o tânără „influencer”, foarte cunoscută, petrecea timp pentru a avea o experiență de viață într-o mănăstire.

Ea a început să se întrebe – „Cum ar fi asta? O fată frumoasă, bogată, prietenoasă… să devină călugăriță ”, „Dacă o face ea, pot și eu” – așa că a rugat un vecin, care era foarte religios, să-i găsească un refugiu unde să se poată ruga vreo două zile. Fără să știe foarte bine ce este o călugăriță sau cine este Dumnezeu, pe 28 iunie 2015, la vârsta de 21 de ani, Mihaela a intrat pe ușa Mănăstirii Maicilor Dominicane din La Laguna pentru a avea o primă experiență de 15 zile.

Acea vizită avea să îi marcheze profund viața, așa că trei luni mai târziu, avea în jur o mulțime de surori noi, îmbrăcate în alb și negru, care o învățau Rozariul catolic și tot ceea ce presupunea viața religioasă. După un timp, alegerea Mihaelei s-a confirmat.

Mihaela „găsise perla prețioasă și vindea tot ce avea pentru a o cumpăra”, totuți familia sa de adopție nu a fost de acord cu noua sa viață. În ciuda acestui fapt, ea a rămas veșnic recunoscătoare părinților ei adoptivi, de la care a primit atât de mult; datorită lor a încolțit „sămânța” vocației sale.
Continuarea pe gandul.ro