fbpx

Petre Daea, ministrul Agriculturii, apel catre toti romanii: „Va rog pe toti”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, face apel la romani sa cumpere legume din productia autohtona, pentru a sprijini fermierii, in contextul in care multe culturi din tara sunt deja afectate de canicula.

„Va rog pe toti sa cumparati legume de la producatori locali, sa le dam sprijin. Fiecare isi doreste ce e bine pentru ei. Fermierul vrea sa ia cat mai mult, ca munceste”, a spus Petre Daea, astazi.

„Am vazut peste tot, avem legume, pentru ca fermierii sunt langa surse de apa. Unde au sursa de apa stabila acolo sunt fermierii.

Eu am un pret la legume: pretul respectului. Daea se opreste si ia de la fermier tot ce are el, stiu cu cata greutate se fac, si cat imi cere atat ii dau.”, a mai spus acesta.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri in sedinta de Guvern, ca pana la aceasta data, in Romania s-a recoltat peste 94% din suprafata de grau. El a dat asigurari ca graul recoltat asigura nevoia interna si cantitatea da si posibilitatea de export.

„Am urgentat recoltatul pentru a preintampina pierderea prin scuturarea culturilor. Vijeliile si supracoacerea puteau determina scaderea productiei.
Fermierii au dotare foarte buna.

Romania are capacitatea sa recolteze, daca ar fi coacere uniforma, in sapte ore toata suprafata, dar asta nu e posibil din cauza diferentelor de temperatura si de vegetatie.

Mai avem 4% de recoltat in Mures, Covasna si Brasov. Am fost acolo sa vad cum stau lucrurile, inca sunt culturi nerecoltate, dar sunt culturi multe, asta e bine, sunt culturi bune. Productiile se inscriu potrivit proiectiilor intre 3 tone la grau si 8,5 tone.

Per total, avem intreaga cantitate de grau necesara tarii si disponibilitati pentru export. Avem paine”, a spus Daea.

El a afirmat ca majoritatea suprafetelor se vor re-insamanta.

Ministrul Agriculturii a adaugat insa ca sunt afectate culturile de porumb si floarea soarelui si ca zilnic se fac verificari si se evalueaza pagubele.

„Avem peste 200.000 hectare afectate in diferite grade, compromitere total sau 40% compromitere.

Nu sunt probleme si nu vor fi in zonele irigate”, a declarat Petre Daea.